Te rog sa-mi dai, frumoasa doamna,
Acum,ca stau adanc in toamna,
Printre priviri de catifea
Doar o tigara si-o cafea.
Ne vom citi in ochi iubirea,
Poate vom plange fericiti...
Dar,din pacate,ni-e menirea
Sa fim de altii stingheriti.
La despartire,peste prag -
Chiar daca despartirea doare -
Noi ne vom saruta cu drag,
Caci dragostea in veci nu moare.
din volumul "Iubire eterna..."
duminică, 25 ianuarie 2009
Pastel de Baragan (in drum spre Braila)
Ma cuprinde
apusul greu al imensitatii
cand cade cerul pe pamant,
iar la orizont
plange soarele
plecat spre colt de univers.
Si9 inc-o pasare
isi face cuib
din neoboseala chemarii.
Iar plopul
isi aduce aminte
sa fie linistit.
Opreste,viata,clipa de culoare
si zumzetul tacerii!
Cat de departe e aproapele?
Cat de aproape e departele?
din volumul "Iubire eterna..."
apusul greu al imensitatii
cand cade cerul pe pamant,
iar la orizont
plange soarele
plecat spre colt de univers.
Si9 inc-o pasare
isi face cuib
din neoboseala chemarii.
Iar plopul
isi aduce aminte
sa fie linistit.
Opreste,viata,clipa de culoare
si zumzetul tacerii!
Cat de departe e aproapele?
Cat de aproape e departele?
din volumul "Iubire eterna..."
Compartiment de tren
Compartimentul
in care si-a gasit un loc IUBIREA
s-a pierdut de tren.
Si au patruns
ploaia
si gerul
in el.
In compartimentul
in care si-a gasit un loc IUBIREA
erai si tu,
eram si eu.
Pe toti trei ne-a traznit gerul.
Iar vijelia
ne-a imprastiat
prin Sud
si Nord.
In acest timp IUBIREA nu a rezistat.
Ea a murit la cumpana de ape
unde crucea solitudinii
plange sange de brad.
Doar uneori
un lup singuratic
aduce o floare
pe mormant.
Tu
si eu -
fosti calatori pe curcubee -
murim intr-un compartiment pierdut de tren!
din volumul "Iubire eterna..."
in care si-a gasit un loc IUBIREA
s-a pierdut de tren.
Si au patruns
ploaia
si gerul
in el.
In compartimentul
in care si-a gasit un loc IUBIREA
erai si tu,
eram si eu.
Pe toti trei ne-a traznit gerul.
Iar vijelia
ne-a imprastiat
prin Sud
si Nord.
In acest timp IUBIREA nu a rezistat.
Ea a murit la cumpana de ape
unde crucea solitudinii
plange sange de brad.
Doar uneori
un lup singuratic
aduce o floare
pe mormant.
Tu
si eu -
fosti calatori pe curcubee -
murim intr-un compartiment pierdut de tren!
din volumul "Iubire eterna..."
Fii serioasa, draga mea!
Nu umblu doar prin carciumi,draga mea!
Ca un sinod de focuri si racoare
Tic-tacul oferit de tampla ta ma doare.
Mai stau si pe acasa,nu uita!
Nu-s doar golan pe prispa vietii sure!
Pe Schiller l-am citit alaltaieri
Cand ma faceai sa fim din nou stingheri
Dupa o noapte cu pretentii dure.
Nu-s doar ministrul inimilor grele!
Chiar daca sunt un bob de nebunie
Am poposit la tine pe vecie.
Caci te iubesc,frumoasa dintre stele!
din volumul "Iubire eterna..."
Ca un sinod de focuri si racoare
Tic-tacul oferit de tampla ta ma doare.
Mai stau si pe acasa,nu uita!
Nu-s doar golan pe prispa vietii sure!
Pe Schiller l-am citit alaltaieri
Cand ma faceai sa fim din nou stingheri
Dupa o noapte cu pretentii dure.
Nu-s doar ministrul inimilor grele!
Chiar daca sunt un bob de nebunie
Am poposit la tine pe vecie.
Caci te iubesc,frumoasa dintre stele!
din volumul "Iubire eterna..."
vineri, 23 ianuarie 2009
Haihui prin viata
Umbland in felul acesta, intr-o zi am descoperit sindromul Carlson - Virginia.
Tocmai iesisem sa ma plimb putin prin lumea asta, cand incepu sa ploua. In fata magazinului de jucarii ciudate ma intalnii cu o veche si buna prietena. Prietenia asta a noastra dainuise peste doua casnicii ale mele si una a ei. plus alte cateva tentative in domeniu, dar nu-si schimbase statutul, cu toate ca, atunci cand ne intalneam, dragostea ne tasnea din priviri, semnalizand placutul pericol. O jena adolescentina statea insa paravan in calea implinirii totale.
Odata cu ploaia incepu sa se agite si lumea din jur, lovita de picaturile de vara, o aripa tanara a unei ruperi de nori care, in cateva clipe, ne uda pana la scutece. Prietena ma lua de mana si imi declara ca este cazul sa parcam, pana trece ploaia, la ea acasa, adica la doua blocuri de unde ne aflam. Asta ca sa putem fuma in tihna o tigara la o cafea.O porniram agale intr-acolo. Nu intelegeam de ce se precipita lumea, care incotro, caci peste tot ploua la fel de tare si mai mult nu te putea uda, iar picaturile cazand dese, nimeni n-avea cum se strecura printre ele. De sub o banca de pe bulevard un maidanez scoase coada si incepu sa dea din ea in semn de amicitie intre specii. Noi neavand coada de scos, am dat cu vorba ca salut Cutu-Cutu. Asa se numea specia lui de maidanez. Am cazut de acord cu prietena mea ca denumirea de maidanez este improprie. De ce sa nu i se spuna "caine de rasa nobila scapatata", asa cum i se spune sangelui albastru ajuns la ananghie, caci multa lume poarta purici in blana sufletului. Iar buricul targului nu ajunsese inca maidan pentru ca pe acolo locuia unul dintre viceprimari.
Ajunsi in scara blocului in care locuia prietena mea, reusii sa-mi sterg mainile de hainele celor ce se adapostisera de ploaie pe acolo pe la intrare, dandu-i fin la o parte ca sa ajungem la lift.
In lift ne-am zambit enigmatic cale de trei etaje, dupa care ne-am pomenit in holul apartamentului, revenindu-ne. Aici nu ploua cald decat din suflete, si era liniste si bine.
Dupa ce trecuram, pe rand, prin baie, ca sa ne destolim de ce era un pe noi, ne puseram in bucatarie la cafea, tutun si palavre. Eu aveam pe mine vechiul halat al fostului ei sot - cred ca fusese recent folosit pentru ca avea un miros ciudat si strain - iar ea imbracase un neglije uitat pe acolo de una din amantele ex-sotului, un histrion la treaba si in repaos.
Dupa primele doua-trei fumuri din tigara ma pocni sindromul Carlson - Virginia. Asta insemna un atac de tuse tabagica rebel dezvoltata, care ma facu sa arat vreo doua minute ca un dansator dintr-o discoteca moderna, aflat in plina actiune.
Denumirea sindromului se trage mai din vechime, de la tipul care l-a descoperit si locul unde s-a intamplat asta.
Acum cateva sute de ani, un suedez s-a casatorit cu o scotianca, dupa care s-au pomenit pe continentul american, acolo unde mai tarziu urma sa ia fiinta statul nordamerican Virginia.
Tipul asta Carlson nu se pricepea la vanat bizoni si nici de petrol arab nu avea inca nevoie. Asa ca se imprieteni cu seful unui trib local de piei rosii, trib inca stapan pe pamanturile stramosesti. O duceau intr-o veselie, caci nevasta lui Carlson, scotianca, se pricepea la fiert trascau ca-n patria muma. Carlson invata de la seful de trib sa fumeze, iar seful de trib, pe numele de botez Pana Creata - dupa vreo trei secole, un urmas de-al sau in linie directa fu botezat Pana de Cauciuc - invata de la Carlson sa bea tarie. Astfel Carlson deveni primul Mare Tata Alb.
Restul tribului se indeletnicea cu vanatul de bizoni - alta vietuitoare candva libera pe pamant american - si cu adusul lemnelor pentru cazanul de rachiu. Dupa care se organiza o serata dansanta in jurul focului de tabara la care trebaluia nevasta lui Carlson pe la cazanel - hrisovul in care este mentionatnumele femeii nu a rezistat timpului, fiind distrus de cuceritorii albi de mai apoi - si era bine pana ce se termina un bizon si o sarja de rachiu. Dupa care se lua totul de la capat, in deplina armonie cu natura.
Nu departe de wigwamul sefului de trib se gasea un camp pe care tutunul se autocultiva. Cu toate ca erau zi-lumina si noapte-intuneric manga, dar ca sa nu se spuna despre ei ca nu sunt folositori societatii pentru ca au dat in darul betiei, Carlson si cu Pana Creata se apucara de rasucit tigari in panuse - porub crestea suficient prin zona, iar fabrica de foite nu se inventase inca - si incepura sa bea mai cu masura, adica o veche galeata marinareasca. In acest timp discutau verzi si uscate despre viata, femei si alte pasari zburatoare.
Si era pace.
Pamantul pe care crestea de la sine tutunul fiind virgin, tigarile facute de cei doi fura numite Virginia - ca, mai tarziu, meleagurile dimprejur. Cand Carlson ajunse sa fumeze circa treizeci de tigari pe zi si noaptea vreo douazeci, il pocni acea tuse care deveni mai apoi sindrom international, denumit dupa descoperitorul lui si locul in care se petrecuse fapta. Fapta ce se raspandi cutimpul pe tot mapamondul, in ciuda prescriptiilor medicale si a altor legi nefolositoare. Asa ca si eu, fumator de doua pacuri pe zi si pe noapte, ma pomenii inclus in ograda acestui sindrom.
Prietena mea Lili - se numeste doar Lili, nu Lyly, pentru ca s-a nascut, a crescut si traieste pe pamant romanesc - imi scapa vreo doua peste ceafa si-mi sopti suav: "Termina naibii, Puiut!" Si sindromul disparu, pentru ca Lili fusese ani si ani handbalista, ajungand la un moment dat chiar rezerva la nationala.
Dupa prima cafea ma uitai la ceas sa vad daca a trecut ploaia. Cu ani in urma, un profesor bine intentionat de la liceul nostru, si care incerca sa se ocupe de educatia noastra si de alte fenomene meteorologice, ne spusese ca o ploaie de vara, numita si rupere de nori, tine circa douazeci de minute. Noi insa am fost curiosi sa stim cine-i tipul care rupe norii, dar profesorul acela bine intentionat daduse din umeri a enigma.
Lili, vazandu-mi ceasul, mi-l ceru sa se uite si ea la el. Studiindu-l atenta observa, printre altele, scris pe el ca rezista sub apa pana la patruzeci de metri adancime. Se burzului ca ea nu crede chestia asta. I-am replicat sa nu ia in seama ca l-am cumparat dintr-un soi de bazar oriental si sa aiba incredere in ce a citit pentru ca il verificasem personal in apa. M-a dat gata intrebandu-ma unde gasisem in zona o balta atat de adamca. Am lamurit-o ca il probasem acasa, in baie, in cada. S-a crucit, holbandu-se la mine blocata. I-am mai comandat o cafea ca sa-i explic totul matematic.
Dupa prima inghititura de combinatie cafea - tutun ma apucai sa-i explix cum devine cazul.
In baie umplusem cada cu apa cat sa ajunga la 27 de centimetri inaltime, dupa care bagasem ceasul de 160 de ori la rand pana la un semn facut in apa cu o carioca albastra la doi centimetri deasupra fundului cazii, ca sa ajunga, per total, la 40 de metri. Si uite ca ceasul rezistase, dovada ca functiona si acuma.
Nu gasesc cuvinte pentru privirea aruncata de Lili mie. Dar, dupa vreo trei minute, se ridica si aduse, plutind ca in transa, o sticla nedesfundata cuconiac stravechi. Se scuza ca uitase de coniac datorita emotiilor provocate de intalnirea cu ploaia si noi.
La despartire ne-am sarutat usor - chestia cu adierea fulgului - ca sa ne ramana si pe alta data.
Dan Bota
Tocmai iesisem sa ma plimb putin prin lumea asta, cand incepu sa ploua. In fata magazinului de jucarii ciudate ma intalnii cu o veche si buna prietena. Prietenia asta a noastra dainuise peste doua casnicii ale mele si una a ei. plus alte cateva tentative in domeniu, dar nu-si schimbase statutul, cu toate ca, atunci cand ne intalneam, dragostea ne tasnea din priviri, semnalizand placutul pericol. O jena adolescentina statea insa paravan in calea implinirii totale.
Odata cu ploaia incepu sa se agite si lumea din jur, lovita de picaturile de vara, o aripa tanara a unei ruperi de nori care, in cateva clipe, ne uda pana la scutece. Prietena ma lua de mana si imi declara ca este cazul sa parcam, pana trece ploaia, la ea acasa, adica la doua blocuri de unde ne aflam. Asta ca sa putem fuma in tihna o tigara la o cafea.O porniram agale intr-acolo. Nu intelegeam de ce se precipita lumea, care incotro, caci peste tot ploua la fel de tare si mai mult nu te putea uda, iar picaturile cazand dese, nimeni n-avea cum se strecura printre ele. De sub o banca de pe bulevard un maidanez scoase coada si incepu sa dea din ea in semn de amicitie intre specii. Noi neavand coada de scos, am dat cu vorba ca salut Cutu-Cutu. Asa se numea specia lui de maidanez. Am cazut de acord cu prietena mea ca denumirea de maidanez este improprie. De ce sa nu i se spuna "caine de rasa nobila scapatata", asa cum i se spune sangelui albastru ajuns la ananghie, caci multa lume poarta purici in blana sufletului. Iar buricul targului nu ajunsese inca maidan pentru ca pe acolo locuia unul dintre viceprimari.
Ajunsi in scara blocului in care locuia prietena mea, reusii sa-mi sterg mainile de hainele celor ce se adapostisera de ploaie pe acolo pe la intrare, dandu-i fin la o parte ca sa ajungem la lift.
In lift ne-am zambit enigmatic cale de trei etaje, dupa care ne-am pomenit in holul apartamentului, revenindu-ne. Aici nu ploua cald decat din suflete, si era liniste si bine.
Dupa ce trecuram, pe rand, prin baie, ca sa ne destolim de ce era un pe noi, ne puseram in bucatarie la cafea, tutun si palavre. Eu aveam pe mine vechiul halat al fostului ei sot - cred ca fusese recent folosit pentru ca avea un miros ciudat si strain - iar ea imbracase un neglije uitat pe acolo de una din amantele ex-sotului, un histrion la treaba si in repaos.
Dupa primele doua-trei fumuri din tigara ma pocni sindromul Carlson - Virginia. Asta insemna un atac de tuse tabagica rebel dezvoltata, care ma facu sa arat vreo doua minute ca un dansator dintr-o discoteca moderna, aflat in plina actiune.
Denumirea sindromului se trage mai din vechime, de la tipul care l-a descoperit si locul unde s-a intamplat asta.
Acum cateva sute de ani, un suedez s-a casatorit cu o scotianca, dupa care s-au pomenit pe continentul american, acolo unde mai tarziu urma sa ia fiinta statul nordamerican Virginia.
Tipul asta Carlson nu se pricepea la vanat bizoni si nici de petrol arab nu avea inca nevoie. Asa ca se imprieteni cu seful unui trib local de piei rosii, trib inca stapan pe pamanturile stramosesti. O duceau intr-o veselie, caci nevasta lui Carlson, scotianca, se pricepea la fiert trascau ca-n patria muma. Carlson invata de la seful de trib sa fumeze, iar seful de trib, pe numele de botez Pana Creata - dupa vreo trei secole, un urmas de-al sau in linie directa fu botezat Pana de Cauciuc - invata de la Carlson sa bea tarie. Astfel Carlson deveni primul Mare Tata Alb.
Restul tribului se indeletnicea cu vanatul de bizoni - alta vietuitoare candva libera pe pamant american - si cu adusul lemnelor pentru cazanul de rachiu. Dupa care se organiza o serata dansanta in jurul focului de tabara la care trebaluia nevasta lui Carlson pe la cazanel - hrisovul in care este mentionatnumele femeii nu a rezistat timpului, fiind distrus de cuceritorii albi de mai apoi - si era bine pana ce se termina un bizon si o sarja de rachiu. Dupa care se lua totul de la capat, in deplina armonie cu natura.
Nu departe de wigwamul sefului de trib se gasea un camp pe care tutunul se autocultiva. Cu toate ca erau zi-lumina si noapte-intuneric manga, dar ca sa nu se spuna despre ei ca nu sunt folositori societatii pentru ca au dat in darul betiei, Carlson si cu Pana Creata se apucara de rasucit tigari in panuse - porub crestea suficient prin zona, iar fabrica de foite nu se inventase inca - si incepura sa bea mai cu masura, adica o veche galeata marinareasca. In acest timp discutau verzi si uscate despre viata, femei si alte pasari zburatoare.
Si era pace.
Pamantul pe care crestea de la sine tutunul fiind virgin, tigarile facute de cei doi fura numite Virginia - ca, mai tarziu, meleagurile dimprejur. Cand Carlson ajunse sa fumeze circa treizeci de tigari pe zi si noaptea vreo douazeci, il pocni acea tuse care deveni mai apoi sindrom international, denumit dupa descoperitorul lui si locul in care se petrecuse fapta. Fapta ce se raspandi cutimpul pe tot mapamondul, in ciuda prescriptiilor medicale si a altor legi nefolositoare. Asa ca si eu, fumator de doua pacuri pe zi si pe noapte, ma pomenii inclus in ograda acestui sindrom.
Prietena mea Lili - se numeste doar Lili, nu Lyly, pentru ca s-a nascut, a crescut si traieste pe pamant romanesc - imi scapa vreo doua peste ceafa si-mi sopti suav: "Termina naibii, Puiut!" Si sindromul disparu, pentru ca Lili fusese ani si ani handbalista, ajungand la un moment dat chiar rezerva la nationala.
Dupa prima cafea ma uitai la ceas sa vad daca a trecut ploaia. Cu ani in urma, un profesor bine intentionat de la liceul nostru, si care incerca sa se ocupe de educatia noastra si de alte fenomene meteorologice, ne spusese ca o ploaie de vara, numita si rupere de nori, tine circa douazeci de minute. Noi insa am fost curiosi sa stim cine-i tipul care rupe norii, dar profesorul acela bine intentionat daduse din umeri a enigma.
Lili, vazandu-mi ceasul, mi-l ceru sa se uite si ea la el. Studiindu-l atenta observa, printre altele, scris pe el ca rezista sub apa pana la patruzeci de metri adancime. Se burzului ca ea nu crede chestia asta. I-am replicat sa nu ia in seama ca l-am cumparat dintr-un soi de bazar oriental si sa aiba incredere in ce a citit pentru ca il verificasem personal in apa. M-a dat gata intrebandu-ma unde gasisem in zona o balta atat de adamca. Am lamurit-o ca il probasem acasa, in baie, in cada. S-a crucit, holbandu-se la mine blocata. I-am mai comandat o cafea ca sa-i explic totul matematic.
Dupa prima inghititura de combinatie cafea - tutun ma apucai sa-i explix cum devine cazul.
In baie umplusem cada cu apa cat sa ajunga la 27 de centimetri inaltime, dupa care bagasem ceasul de 160 de ori la rand pana la un semn facut in apa cu o carioca albastra la doi centimetri deasupra fundului cazii, ca sa ajunga, per total, la 40 de metri. Si uite ca ceasul rezistase, dovada ca functiona si acuma.
Nu gasesc cuvinte pentru privirea aruncata de Lili mie. Dar, dupa vreo trei minute, se ridica si aduse, plutind ca in transa, o sticla nedesfundata cuconiac stravechi. Se scuza ca uitase de coniac datorita emotiilor provocate de intalnirea cu ploaia si noi.
La despartire ne-am sarutat usor - chestia cu adierea fulgului - ca sa ne ramana si pe alta data.
Dan Bota
Cine sunt eu
Venit intamplator din stele, m-am pocnit de pamant de am vazut stele verzi. Si acum ma doare capul si am semnul zburatorului pe frunte. Am jucat mult pocher cu viata. De obicei a castigat ea, rareori prinzand si eu vreun pot, dar niciodata pe cel mare. Din pacate pentru zilele noastre, iubesc romantismul, ceea ce i-a indemnat pe multi sa ma biciuiasca. De aceea m-am si apucat de scris poezii. De dragoste. Pentru ca Femeia a reusit sa-mi intre in suflet. Ma dor si picioarele de cat umblu dupa ea! Si daca iubesti Femeia, iubesti si florile, iubesti si muzica. De aceea imi place sa ascult Nat King Cole, Tina Turner, Country, muzica populara din Mexic la vale, alti asemenea nebuni divini. Evit in schimb noua muzica prea usoara romaneasca. In copilarie m-am impiedicat de limba germana si am invatat-o. Dupa care am jucat diferite roluri in viata, unul mai distractiv ca altul. De aceea, cum spunea odata un fost director, cand mi-a semnat concedierea, ca nu am carte de munca, ci almanah. Sunt prieten cu Doamne-Doamne, fara sa sparg cu capul podeaua bisericii si nici sa ma incred in spusele popilor.In Dracu si iad nu cred, asa cum ne sunt ele infatisate. Acestea se afla aici, pe pamant, in multi dintre noi. Am barba, asa ca nu trag barbi, si nici in cot nu ma doare de ce zice lumea din turma conventionalitatii despre mine. Pe moment ajunge, ca sa mai fie si pe altadata. D.B.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)